Date istorice

Acest articol a fost editat în iulie 20th, 2021 la 09:03 am

Localitatea Moşniţa Nouă datează din anul 1902 -1906 fiind formată din colonişti maghiari aduşi din comitatul Bekes şi din oraşul Senieş.

Localitatea Moşniţa Veche datează din anul 1332; în 1890 făcea parte din Comitatul Timiş, districtul Timişoara, era reşedinţa de comună şi avea 2208 locuitori.Tradiţia orală atribuie românului Niţă. Moşul Ioniţă intemeierea satului Moşniţa, nu pe locul de astăzi ci în Satu-Bătrân la un kilometru distanţă, lânga pârâul Subuleasa. Datorită inundaţiilor frecvente moşul Niţă a mutat satul pe amplasamentul de astazi. Moşniţenii au păstrat dreptul de proprietate asupra Satului bătrân şi hotarul său până pe la 1820, când li se ia acest drept, primind în schimb dreptul asupra pădurii din apropierea satului (spre sud). În 1904 li se ia dreptul asupra pădurii, ce va fi defrişată iar în loc administraţia austro-ungară va înfiinţa o colonie cu etnici maghiari, viitoarea Moşniţa Nouă. Istoria Bisericii Ortodoxe se confundă cu însăşi istoria satului, câteva case în jurul bisericuţei de lemn. Biserica a fost refăcută în 1812 şi apoi în 1912, după ultima refacere lucrurile vechi bisericeşti au fost distruse sau risipite.

Localitatea Urseni este de o vechime asemănătoare cu localitatea Moşniţa Veche, în 1890 făcea parte din Comitatul Timiş, districtul Timişoara, era reşedinţa de comună.

Localitatea Albina datează din anul 1925 prin colonizarea unui număr de 100 familii de sibieni veniti din zona Sebeşul de Jos, comuna Turnu Rosu.

Cătunul Rudicica datează din a doua jumătate a secolului al 19-lea şi aparţine de satul Urseni.

Structura localităţilor comunei Moşniţa Nouă în contextul reţelei de localităţi a judeţului Timiş se caracterizează prin aşezări ordonate, ridicate pe canevaşe geometrice, rezultate ca urmare a celei de-a doua etape de colonizare a şvabilor(1740-1780), cunoscută sub numele de colonizarea thereziana vezi satul Urseni sau inspirate de această colonizare vezi Moşniţa Veche. Celelalte trei localităţi apar mai tarziu la începutul secolului XX respectănd regulile de sistematizare din acea vreme. Localităţile sunt mici şi mijlocii aşezate la distanţe de câţiva kilometri unele de altele şi au păstrat caracterul tradiţional al satelor de colonişti.Conform dispoziţiei patentei imperiale gospodăriile se situau într-un plan dreptunghiular, aşezate una lângă alta, cu faţada scurtă a casei orientată la stradă, iar biserica, şcoala, primăria, casa parohială şi celalte construcţii obşteşti s-au construit în mijlocul aşezării.